Dupa cum am promis, am citit primele doua volume din seria Casa Noptii, Semnul si Tradarea. Am citit cele doua carti pe nerasuflate, dar nu prea am avut tragere de inima sa scriu despre ele.

Parti bune: povestea. Avem un nou tip de vampir , total diferit de tot ce am citit pana acum, o poveste frumoasa si o adolescenta total zapacita.

Parti proaste: limbajul folosit si faptul ca autoarele au legat numele unor personalitati de vampirism. Sa va explic: undeva in volumul Semnul, Zoey Redbird afla ca Shakespeare a fost vampir. Aici am avut impulsul de a arunca volumul. Am citit zilele trecute pe internet o scrisoare a unei adolescente din Statele Unite, adresate unei publicatii, in care tanara isi exprima revolta cu privire la un articol. Sarmanii oameni si-au permis sa prezinte conceptul clasic de varcolac (monstrul care urla la luna etc) si au “patat” imaginea perfectului Jacob Black din Amurg. Ideea este urmatoarea: multi ajung sa creada ce scrie in carti, asa ca aici m-am revoltat eu. Dar sa trec peste.

Mi-a placut povestea: Zoey Redbird, o pustoaica obisnuita este insemnata si devine novice vampir.Pentru a supravietui, trebuie sa se mute in Casa Noptii, o scoala internat unde ajunge sa fie ingrijita de vampiri adulti si unde se va integra perfect.

Mi-a placut mai mult Semnul decat Tradarea. Nu mi se pare ca exista continuitate, parca actiunea este rupta. Continuarea nu prea se imbina cum trebuie cu primul volum.  Cel putin asa mi s-a parut. Ce mi-a mai placut este ca aici femeia este puternica, este cea care trebuie sa pastreze echilibrul si sa dea un sens lumii.

Una peste alta, cartile sunt frumoase si usor de citit, nu sunt doar pentru adolescenti, dar un adult trebuie sa fie cat mai ingaduitor cu limbajul “cool” care pe mine m-a scos din minti. In schimb avem actiune si personaje bine facute si multa multa inventivitate. Avem alti vampiri. Sper ca macar atat sa va indemne sa cititi cartile. Eu abia astept volumul 3.

Lectura placuta!

O noua serie cu vampiri apare pe piata de carte romaneasca: Jurnalele Vampirilor. Ca o cititoare pasionata de acest gen de literatura ce sunt mi-am achizitionat urgent volumul 1 al seriei si am inceput lectura. Incerc din rasputeri sa nu fac comparatii si sa astept sa termin volumul (mai am cateva pagini) si seria, dar nu ma pot abtine. Poate ca subiectul este extra utilizat, cred ca de aici mi se trag toate ideile care mi se invart in cap citind acesta carte. Dar sa o iau cu inceputul.

Trezirea este bine scrisa (nu ma pot pronunta in ceea ce priveste traducerea pentru ca nu am vazut varianta originala inca) si personajele sunt bine conturate, desi pe parcurs apar modificari in comportamente. Citesc acesta carte si tot imi zboara mintea catre personajele din Amurg, catre Sookie Stackhouse (personajul Elena aduce mult cu Sookie, cel putin in mintea mea) si catre faimosul Lestat al lui Anne Rice. Acum, evident ca orice ar fi facut scriitoarea nu ar fi avut cum sa inventeze un alt tip de vampir si cel mai viabil pare a fi cel din perioada Renasterii, pastrat bine pana in zilele noastre.  Vampirul nostru umbla nestingherit in lumina soarelui (poarta cu el o piatra care il fereste cumva) dar este la fel de inadaptat precum ceilalti vampiri din alte carti.

Nu as vrea totusi sa judec mai multe carti in paralel. Nu am fost reticenta cu aceasta carte si tind sa cred ca voi urmari seria pana la capat. Imi plac personajele: Elena este Regina Balului si in acelasi timp blonda inteligenta care manipuleaza delicat multe personaje (si pot spune ca imi place mai mult decat Sookie Stackhouse), Stefan este ok pentru un vampir, dar poate mult prea delicat (ceva de genul Louis din Interviu cu un vampir ), este misterios dar tinde sa iasa mult in evidenta tocmai prin misterul pe care incearca sa il mimeze, un gentleman picat in mijlocul adolescentilor dintr-un orasel american. Damon, cel de-al doilea vampir, este cel care aduce dupa el umbra, nemilos si razbunator, opusul fratelui sau Stefan.

Acum, ca am facut cunostinta cu personajele principale, ar fi frumos din partea mea sa va scriu si despre ce este vorba in carte. Nu am decat sa va spun ca actiunea romanului nu este atat de palpitanta comparativ cu alte romane, dar are totusi farmec. Avem aici un conflict puternic intre doi frati, dorinta de razbunare si un mar al discordiei care se pare ca s-a reincarnat dupa secole. Trezirea este un roman frumos pe care il recomand celor care au citit Amurg si Vampirii Sudului.

Si ca sa pastrez aceeasi nota, saptamana viitoare voi incerca sa va prezint volumele Semnul si Tradarea din seria Casa Noptii.

A aparut traducerea in limba romana a celui de-al doilea volum din trilogia Millennium a regretatului Stieg Larsson. Ce va pot spune despre Fata care s-a jucat cu focul? Am citit cartea pe nerasuflate.Este o poveste complicata despre o fata cu o viata alambicata: Lisbeth Salander.

Daca din Barbati care urasc femeile reiese faptul ca Lisbeth Salander este hacker-ul genial, fetita- femeie nelinistita si banuitoare, demonul capabil sa distruga tot ce o calca pe nervi, femeia care uraste barbatii care urasc femeile, in Fata care s-a jucat cu focul gasim si explicatiile atitudinii ei. Pana aici stim foarte putine despre acest personaj enigmatic dar, in cel de-al doilea volum Millennium urmeaza sa aflam multe: unde si cum s-a nascut, cine ii sunt parintii, cum a ajuns sa fie ceea ce este si ce inseamna pentru ea raul.

In principiu, povestea pleaca de la trei crime zguduitoare de comiterea carora Lisbeth este banuita. Din acest punct, Lisbeth sta ascunsa, privind si judecand la rece, folosindu-se de computer, de internet, de capacitatile sale de a se strecura in orice retea, dar singura. Singura impotriva tuturor. Incet-incet descopera ca singuratatea pe care o banuia si in care se complacea nu este atat de sigura. Primeste ajutor necerut de la Mikael Blomkvist, de la Miriam Wu, de la Holgren Palmgren, de la Dragan Armanski si chiar de la politia care initial o haituise. Misterul din roman este dezlegat din nou de doua persoane: de Lisbeth Salander (actor aflat in rol principal de data aceasta, cu statut de anchetator dar si de victima) si de Mikael Kalle Blomkvist (afurisitul de Kalle Blomkvist dupa cum il gratuleaza Salander), jurnalistul problema de la revista Millennium.

Nu stiu daca acest al doilea volum m-a luat chiar atat de tare pe nepregatite asa cum mi s-a intamplat cu Barbati care urasc femeile. Ceea ce captiveaza este actiunea alerta din Fata care s-a jucat cu focul. Totul se intampla cu rapiditate: crimele, indiciile sunt descoperite rapid, detaliile ascunse sunt ridicate la suprafata cu viteza luminii. In primul volum Mikael se chinuie saptamani intregi sa reconstituie ani ascunsi, pe cand in Fata… totul vine aproape de la sine. Oameni se intalnesc, au loc santaje, crime etc. Si totusi dreptatea iese eventual la suprafata.

Citind acest roman fascint ajungem la concluzi ca destinele jurnalistului Mikael Blomkvist si ale investigatoarei Lisbeth Salander sunt menite sa se intretaie, fiecare salvandu-si viata reciproc,fiecare tinand unul la celalalt fara sa-si marturiseasca sentimentele.

Va recomand acest roman!Eu una astept volumul trei din Millennium asa cum astept si filmul Barbati care urasc femeile, abia aparut in Suedia.

Alte pareri:

Clubliteratura.ro

Unul dintre romanele eveniment ale acestui an, Barbati care urasc femeile impresioneaza prin spontaneitatea scriiturii si a actiunii. Romanul este conceput in asa fel incat sa captiveze cititorul, sa il tina prins in actiune, sa il convinga sa citeasca si sa astepte continuarea. Acest prim volum face parte din trilogia Millennium. Personajul central, Mikael (Kalle) Blomkvist, un jurnalist cazut in dizgratie in urma publicarii unui articol denigrator la adresa unui mare industrias (Hans-Erik Wennerstrom) este angajat pentru a investiga o asa zisa crima care a avut loc cu 40 de ani in urma.

Aventurile prin care trece Mikael Blomkvist par fie perfect normale, fie insolite, lasand uneori impresia a fi desprinse din filmele de actiune. Desi Blomkvist este un simplu jurnalist preocupat de economie, ajunge sa fie izolat intr-un sat, in sanul unei familii numeroase, tocmai pentru a cerceta greselile si mai ales secretele acesteia. Este (mai mult sau mai putin) mituit sa investigheze uciderea Harrietei Vanger, iar intuitia este cea care il conduce la descoperirea unor secrete injositoare ascunse timp de aproape 60 de ani si care influenteaza vietile multor personaje.

Ajutorul jurnalistului este tanara Lisbeth Salander, investigatoare catalogata drept singuratica si cu tendinte antisociale, dar care denota o tenacitate si un discernamant uluitor. Desi o fiinta ciudata, hacker-ul Lisbeth Salander se aproprie de Mikael Blomkvist si ajunge sa ii salveze viata, dar si sa implice sentimente. La urma urmelor, el nu face parte din acea categorie a barbatilor care urasc femeile…

Una peste alta, Barbati care urasc femeile este o carte captivanta, pe care, daca ai apucat sa o incepi, nu o poti lasa din mana!

Intr-o zi in parc

era sa ma deochi.

Am intalnit o fata

cu mai multi ochi.

Era chiar draguta

(dar si neomeneasca!)

i-am remarcat gura,

si a-nceput sa vorbeasca.

Am vorbit despre poeti,

poezie, flori si canari,

despre ce probleme ar avea

dac-ar purta ochelari.

E grozav sa cunosti o fata

cu atatea retine,

doar ca te uda complet

cand deprimata plange langa tine.

Povestea lui Steven Hodel incepe in anul 1999 cand, dupa moartea tatalui sau, gaseste intr-un album de fotografii vechi, imagini ale lui Elisabeth Short, tanara cunoscuta post – mortem drept Dalia Neagra. De ce fotografii ale unei femei care a fost ucisa cu bestialitate se gaseau in posesia tatalui sau? Intreaga investigatie urmeaza sa se invarta in jurul acestei intrebari: cine a fost tatal meu?

Nelamurirea se transforma in groaznicul adevar: George Hodel, un chirurg talentat, tata a 10 copii, magnat si respectat om de afaceri a ucis. Si nu doar o femeie, ci mai multe, urmand liniile trasate de marchizul de Sade. Groaznica poveste ce prinde contur in aceasta carte isi are originile in suprarealism, in fotografiile faimosului Man Ray (prieten apropriat si confident al lui George Hodel), in filmele mute ale anilor ‘30-’40 si mai ales in cartile ramase in urma marchizului de Sade. Copil precoce, George a fost admirat drept un pianist grozav, ulterior drept o somitate in chirurgie, drept un tata atent dar dur si respectat, dar, mai presus de orice, un barbat iubit (daca nu chiar idolatrizat) de femei. Obsesia sa pentru femei ajunge la extrem, George crezand pana la nebunie in pedeapsa, in puterea masculina, in visul suprarealist transformat in realitate.

Pe data de 15 ianuarie 1947, trupul mutilat al unei tinere este gasit in iarba, la marginea unei sosele, plasat la vedere, special pentru a fi gasit si apreciat drept o opera de arta. Steve Hodel gaseste asemanari izbitoare intre modul in care corpul Daliei Negre a fost asezat (aici puteti gasi imagini de la locul crimei, precum si imagini ale tinerei Elisabeth Short din timpul vietii) si anumite lucrari ale lui Man Ray: Les Amoreaux (imaginea din partea superioara) si Minotaurul (imaginea inferioara).

Cercetarile amanuntite ale lui Steve Hodel au scos la iveala legatura dintre multe crime nesolutionate in fata publicului larg, crime musamalizate de L.A.P.D. Se pare ca politia cunoastea identitatea criminalului la doua saptamani de la prima crima (cea a Daliei negre), dar a acceptat musamalizarea. De ce? Pentru a ascunde faptul ca doctorul George Hodel avea dosare cu toate numele importante din L.A.P.D., ca stia toate dedesupturile afacerilor murdare ale acestora, ca ii avea la mana cu date exacte cu privire la mita primita, ca stia tot, cunostea pe toata lumea si manipula fara pic de teama high class-ul orasului ingerilor.

Aceasta carte spune povestea mai multor vieti, a 11 femei ucise cu bestialitate si uitate. Spune povestea trista a unei femei singure ce lupta pentru un pic de siguranta si fericire dar care a ajuns sa fie ucisa de omul in care a avut incredere. Spune povestea unei femei a carei viata a fost deformata de opinia publica, dar care si-a gasit ecou in sufletul unui fost politist. Cand investighezi o crima, pune-te in locul victimei a fost invatat Steve Hodel, si astfel a reusit sa reconstruiasca bucata cu bucata puzzle-ul vietii si al mortii Daliei Negre.

Ar mai fi multe de spus, dar o sa va las sa descoperiti singuri. De ce trebuie citita acesta carte? Pentru ca instiga la non-violenta: nu poti face rau dupa ce citesti povestea dramelor acelor femei. Pentru ca indeamna la dreptate, la adevar, oricat de crunt ar fi. Pentru ca nu te lasa sa dormi linistit noaptea stiind ca undeva, in lumea acesta, sunt oameni (daca pot fi numiti astfel!) care ucid si scapa nepedepsiti. Pentru ca ne invata sa nu trecem prin viata inchizand ochii la rau. Pentru asta si pentru multe alte motive trebuie citita aceasta carte. O recomand tuturor care considera dreptatea drept o necesitate!