Arhivă pentru Humanitas

Invitatie la vernisaj!

Posted in alte alea... with tags , , , on Aprilie 29, 2009 by Ruxandra Avram

ataraxia

Melancolica moarte a Baiatului- stridie – Tim Burton

Posted in Ce citesc... with tags , , , on Februarie 21, 2009 by Ruxandra Avram

melancolica-moarteFata cu multi ochi

Intr-o zi in parc

era sa ma deochi.

Am intalnit o fata

cu mai multi ochi.

 

Era chiar draguta

(dar si neomeneasca!)

i-am remarcat gura,

si a-nceput sa vorbeasca.

 

Am vorbit despre poeti,

poezie, flori si canari,

despre ce probleme ar avea

dac-ar purta ochelari.

 

E grozav sa cunosti o fata

cu atatea retine,

doar ca te uda complet

cand deprimata plange langa tine.

Dansatoarea de Kabuki, Ani de asteptare si In numele mamei

Posted in Ce citesc... with tags , on Ianuarie 12, 2009 by Ruxandra Avram

dansatoarea

Nu am mai scris de mult pe blog, dar asta nu inseamna ca am ramas in urma cu lecturile. Asadar, va voi scrie cate ceva despre trei carti fine ca fulgii de zapada: Dansatoarea de Kabuki (Sawako Ariyoshi), Ani de asteptare (Fumiko Enchi) si In numele mamei (Erri de Luca).

Ce au in comun cele trei carti?Femeia. Femeia libera, dansatoarea dezlantuita precum focul din topitorie, sotia devotata,capabila de intelegere si sacrificiu si mama, prototipul mamei mai exact, imaginea clasica a Maicii Domnului. Puteam sa sctiu separat de cele trei carti, dar am simtit nevoia sa le consemnez intr-un singur articol, in ordinea in care le-am citit.

Okuni kabuki este tanara de la tara, de o frumusete rapitoare, dar care ajunge sa cucereasca inimile oamenilor nu prin imaginea pe care o afiseaza ci prin dans, prin forta si tot odata prin gratia de care da dovada, prin betia care i se strecoara in vene in momentul in care danseaza. Okuni este moldelul femeii care poate renunta la tot (bunuri, familie, dragoste) pentru a-si indeplini visul, este cea care face din dans o arta noua, cea care are curajul sa paseasca inainte, sa scoata la iveala tabu-uri si sa le calce in picioare.

ani-de-asteptare

La polul opus se gaseste Tomo Shirakawa, personajul scriitoarei Fumiko Enchi. Tomo este o femeie educata, simpla si in acelasi timp complicata, intotdeauna calma dar macinata de viata pe care este constransa sa o duca. Sotie si mama, Tomo este devotata si nu da dovada de rautate sau gelozie, desi este macinata pana la autodistugere. Tomo considera ca i se face o mare onoare cand este trimisa de sotul sau sa ii aleaga o amanta, dar tocmai pentru lucrul acesta (si pentru nenumaratele infidelitati care vor urma de-a lungul anilor) nu il va ierta. Chiar daca pare puternica, neinduplecata si capabila sa rezolve toate problemele ce ii ies in cale, Tomo este pana la urma o femeie, obosita, geloasa, trista, parasita. Este femeia care trece peste toate.

in-numele-mameiCea de-a treia femeie este Maria, Maica Domnului, asa cum este Ea vazuta de Erri de Luca. Este femeia mama, tanara anuntata de Buna Vestire. Este femeia constienta de copilasul pe care urmeaza sa il aduca pe lume, este mama capabila sa comunice cu copilul ei in acel mod misterios si totodata fascinant, copil pe care il iubeste din secunda in care afla ca il va aduce pe lume.  „In numele tatalui: asa incepe semnul crucii. In numele mamei incepe viata” scrie Erri de Luca in aceasta carte.  Cartea in sine nu este o poveste despre venirea pe lume a lui Iisus, ci este povestea unei tinere careia ii este menit sa devina mama si sotie. Povestea scurta a unei tinere simple, povestea  drumului pe care ea il parcurge in cele noua luni ce preceda nasterea, povestea legaturii dintre mama si fiu.

Va recomand si aceste carti despre femei, pentru ca sunt ceva aparte,si pentru ca sunt povesti care s-ar putea desprinde din fictiune si ar putea sa prinda viata.

Mic tratat de pisicologie – Serban Foarta

Posted in Ce citesc... with tags , , on Decembrie 11, 2008 by Ruxandra Avram

Cartea de astazi este o culegere de imagini in care se regasesc toate tipurile de pisici: mici, mari, tarcate, iubitoare, jucause, enervante etc. Mic tratat de pisicologie sau Bucati feline in felii stranse la un loc de Serban Foarta este un volum frumos, plin de umor, altfel spus-cadoul ideal pentru iubitorii de pisici. Foarta pune la un loc poezii vesele dar si fragmente triste, le „imprieteneste” pe pisicile celebre (pisicuta de Cheshire a lui Lewis Carroll cu -sa zicem-motanul Murr al lui Hoffmann), si scoate in evidenta acele pasaje in care pisicile se rasfata, torc si sunt iubitoare. Este greu de explicat senzatia pe care o lasa in urma aceasta carte, dar, cred, cel mai aproape de adevar este impulsul de a mangaia o pisica, sau – in cazul in care nu ai deja- de a adopta una.pisicologie

Este interesant de remarcat modul in care scriitori si poeti celebri au vazut si au descris pisica. Este vorba, in mod cert, de anumite pasaje pe care le-am mai citit si in alte volume, dar fara sa ne gandim la personajul principal al respectivelor pasaje. In Mic tratat de pisicologie gasim pisici din vechiul Egipt, din Japonia Evului Mediu, din perioada romantica sau umanista a Europei, de la inceput de secol XX si pana in prezent, pisici care au insotit, care au urmarit atent sau care si-au ignorat stapanii scriitori, pisici care poate ca s-au jucat cu manuscrise, care si-au bagat labutele in cerneala, care au imprastiat ceara de la lumanare pe pana de scris. Mic tratat de pisicologie este un volum care te lasa sa visezi, care te ghideaza in minunata lume a pisicilor, care te educa sa ajungi un stapan iubitor, sclav pe viata al unei pisicute.( Deosebirea dintre un câine şi-o pisică? Cel dintâi cugetă într-astfel: „Ei mă hrănesc, mă protejează, ţin la mine. Pesemne că sunt zei.” A doua cugetă şi ea: „Ei mă hrănesc, mă protejează, ţin la mine. Pesemne că sunt zeu.”  -Ira Lewis)

Pisoiul Frac – Stephane Mallarme

   Era un foarte bun mat mic

   Cu ochi albastru, de iscoada,

   Ce nu voia, mai nici un pic,

   Ca, din senin, sa-l calci pe coada.

Strategiile samurailor – Boye Lafayette de Mente

Posted in Ce citesc... with tags , on Noiembrie 26, 2008 by Ruxandra Avram

strategiile-samurailor

Desi o carte scrisa de un gaijin (strain), Strategiile samurailor prezinta succint dar la obiect invataturile lui Miyamoto Musashi. Boye Lafayette de Mente trateaza Gorin no Sho ( Cartea celor cinci cercuri) sistematic, luand fiecare invatatura in parte si explicand cum lumea lui Musashi si muleaza pe prezent. Totusi, volumul nu se ridica la nuvelul Caii samuraiului astazi, interpretarea scriitorului Yukio Mishima la Hagakure: Calea samuraiului– invataturile lui Yamamoto Tsunetomo, desi Strategiile samuraiului are ca motto una din invataturile samuraiului mentionat:

Calea unui samurai este moartea. Cand ajunge intr-un moment de cumpana, nu exista alta alegere rapida decat moartea.

Nu e prea greu.

Plecand de la aceasta idee, Boye Lafayette de Mente comenteaza calea samuraiului conform lui Musashi: samuraiul trebuie sa lupte pe viata si pe moarte si trebuie sa invinga. Samuraiul trebuie sa fie atent la tot ce il inconjoara, mai ales la principiile lumii: Pamantul, Apa, Focul, Vantul si Vidul. In conceptia lui Musashi,

Pamantul reprezenta temelia tuturor lucrurilor; Apa reprezenta puritatea si fluiditatea stilului sau de lupta; Focul reprezenta batalia, prin energia sa si capacitatea de a-si schimba directia; Vantul reprezenta alte stiluri de lupta; Vidul reprezenta locul din care vin toate lucrurile.

Din punctul meu de vedere, cea mai importanta invatatura transmisa de Musashi -ma refer aici la nivelul societatii actuale- ar fi indemnul de a folosi mintea ca pe o arma. De aici, zic eu, deriva celelalte invataturi: capacitatea de a observa ansamblul, puterea de a folosi timpul in favoarea ta, de a manipula oamenii, taria de a ramane integru, de a fi flexibil dar nu manevrabil, de a ramane tacut si de a lovi primul si de a lovi tare.

Pentru a intelege si mai bine cine a fost Musashi si ce anume este Gorin no Sho, va recomand Musashi romanul lui Eiji Yoshikawa, aparut la editura Polirom (2004) si, la aceeasi editura, dar in anul 2000(si 2002), a aparut si Gorin no Sho – Cartea celor cinci cercuri, traducerea si comentariile apartinandu-i profesorului Neculai Amalinei.

Mastile – Fumiko Enchi

Posted in Ce citesc... with tags , on Noiembrie 26, 2008 by Ruxandra Avram

mastile

O poveste ciudata despre posedare spirituala, Mastile aduce in prim plan secrete ale vietii de familie japoneze dar si puternica legatura creata intre soacra si nora. Desi o problema mult discutata, aceasta relatie intre cele doua femei este una aparte in Mastile. Aici femeile poarta masti asemanatoare celor  ce caracterizeaza personajele teatrului No, masti terifiante ce ascund sentimente profunde. In spatele mastilor se ascunde si iubirea si moartea, dar si dorinta de razbunare si rautatea pura.

Personajul principal este Mieko Togano, poeta, o femeie calma, eleganta si sofisticata, dar care ascunde, sub masca pe care o poarta, ani de suferinta petrecuti intr-o casnicie lipsita de iubire, dar si stigmatul unui adulter. Mieko trebuie sa supravietuiasca mortii neasteptate a fiului, dar modul in care isi intelege soarta este un pic surprinzator. Ajunge sa isi foloseasca nora, pe tanara Yasuko, ramasa la randul sau cu un gol in suflet in urma mortii sotului. Actiunile celor doua femei ajung sa sperie cititorul, dar nu numai. Inspaimantatoare este dualitatea celor doua: daca in timpul zilei cele doua sunt modele de eleganta si calm, in timpul noptii puterea celor doua se imprastie in intreaga atmosfera.

Asa cum o masca No presupune eleganta dar si exprimare exacta a unei caracteristici psihice, la fel, romanul scriitoarei Fumiko Enchi este elegant si in acelasi timp inspaimantator, lasand cititorul sa „traga cu ochiul” intr-o lume prea putin familiara si prea sobra.

In cautarea unei voci din departare – Taichi Yamada

Posted in Ce citesc... with tags , on Noiembrie 26, 2008 by Ruxandra Avram

in-cautarea-unei

Ce inseamna de fapt departarea? Poate ea fi suprimata?  Citind aceasta carte am avut impresia ca departarea este cheia care deschide usa descoperirii, ca doar prin perceperea departarii fizice se poate aprecia apropierea sentimentelor.

Tsuneo, un burlac obisnuit, simplu, ajunge sa fie bantuit de vocea unei femei, o voce apropiata si totodata aflata in departare, o voce care ii transforma viata simpla intr-un iad, o voce fara de care nu poate trai. Cartea este de fapt povestea unei revelatii si a unei cautari, povestea unui barbat aflat in cautarea unei femei.

Initial cititorul poate avea impresia (ca si personajul, de altfel!) ca Tsuneo este bantuit. Ok!Am inteles pana aici. Totusi, pe parcurs, tu, cititorul, intelegi ca este vorba de ceva mult mai complicat: dialogul dintre cei doi are loc pe un plan aparte, la nivelul sentimentelor. Ea, femeia singura, cauta in mintile altor oameni un suflet la fel de singur, dispus sa ii tina companie la distanta. El, angajatul model, barbat la fel de singur dar inconstient de solitudinea sa, respinge contactul mental cu femeia, initial din teama transformata pe parcurs in furie. Totusi, misterul pastrat de femeie ajunge sa ii obsedeze pe Tsuneo, acesta incercand sa o convinga sa ii dea intalnire. Spre final, vocea accepta intalnirea. Cum decurge si ce ramane in urma departarii…asta ramane sa aflati!