Arhivă pentru Literatura Japoneza

Dansatoarea de Kabuki, Ani de asteptare si In numele mamei

Posted in Ce citesc... with tags , on Ianuarie 12, 2009 by Ruxandra Avram

dansatoarea

Nu am mai scris de mult pe blog, dar asta nu inseamna ca am ramas in urma cu lecturile. Asadar, va voi scrie cate ceva despre trei carti fine ca fulgii de zapada: Dansatoarea de Kabuki (Sawako Ariyoshi), Ani de asteptare (Fumiko Enchi) si In numele mamei (Erri de Luca).

Ce au in comun cele trei carti?Femeia. Femeia libera, dansatoarea dezlantuita precum focul din topitorie, sotia devotata,capabila de intelegere si sacrificiu si mama, prototipul mamei mai exact, imaginea clasica a Maicii Domnului. Puteam sa sctiu separat de cele trei carti, dar am simtit nevoia sa le consemnez intr-un singur articol, in ordinea in care le-am citit.

Okuni kabuki este tanara de la tara, de o frumusete rapitoare, dar care ajunge sa cucereasca inimile oamenilor nu prin imaginea pe care o afiseaza ci prin dans, prin forta si tot odata prin gratia de care da dovada, prin betia care i se strecoara in vene in momentul in care danseaza. Okuni este moldelul femeii care poate renunta la tot (bunuri, familie, dragoste) pentru a-si indeplini visul, este cea care face din dans o arta noua, cea care are curajul sa paseasca inainte, sa scoata la iveala tabu-uri si sa le calce in picioare.

ani-de-asteptare

La polul opus se gaseste Tomo Shirakawa, personajul scriitoarei Fumiko Enchi. Tomo este o femeie educata, simpla si in acelasi timp complicata, intotdeauna calma dar macinata de viata pe care este constransa sa o duca. Sotie si mama, Tomo este devotata si nu da dovada de rautate sau gelozie, desi este macinata pana la autodistugere. Tomo considera ca i se face o mare onoare cand este trimisa de sotul sau sa ii aleaga o amanta, dar tocmai pentru lucrul acesta (si pentru nenumaratele infidelitati care vor urma de-a lungul anilor) nu il va ierta. Chiar daca pare puternica, neinduplecata si capabila sa rezolve toate problemele ce ii ies in cale, Tomo este pana la urma o femeie, obosita, geloasa, trista, parasita. Este femeia care trece peste toate.

in-numele-mameiCea de-a treia femeie este Maria, Maica Domnului, asa cum este Ea vazuta de Erri de Luca. Este femeia mama, tanara anuntata de Buna Vestire. Este femeia constienta de copilasul pe care urmeaza sa il aduca pe lume, este mama capabila sa comunice cu copilul ei in acel mod misterios si totodata fascinant, copil pe care il iubeste din secunda in care afla ca il va aduce pe lume.  „In numele tatalui: asa incepe semnul crucii. In numele mamei incepe viata” scrie Erri de Luca in aceasta carte.  Cartea in sine nu este o poveste despre venirea pe lume a lui Iisus, ci este povestea unei tinere careia ii este menit sa devina mama si sotie. Povestea scurta a unei tinere simple, povestea  drumului pe care ea il parcurge in cele noua luni ce preceda nasterea, povestea legaturii dintre mama si fiu.

Va recomand si aceste carti despre femei, pentru ca sunt ceva aparte,si pentru ca sunt povesti care s-ar putea desprinde din fictiune si ar putea sa prinda viata.

Strategiile samurailor – Boye Lafayette de Mente

Posted in Ce citesc... with tags , on Noiembrie 26, 2008 by Ruxandra Avram

strategiile-samurailor

Desi o carte scrisa de un gaijin (strain), Strategiile samurailor prezinta succint dar la obiect invataturile lui Miyamoto Musashi. Boye Lafayette de Mente trateaza Gorin no Sho ( Cartea celor cinci cercuri) sistematic, luand fiecare invatatura in parte si explicand cum lumea lui Musashi si muleaza pe prezent. Totusi, volumul nu se ridica la nuvelul Caii samuraiului astazi, interpretarea scriitorului Yukio Mishima la Hagakure: Calea samuraiului– invataturile lui Yamamoto Tsunetomo, desi Strategiile samuraiului are ca motto una din invataturile samuraiului mentionat:

Calea unui samurai este moartea. Cand ajunge intr-un moment de cumpana, nu exista alta alegere rapida decat moartea.

Nu e prea greu.

Plecand de la aceasta idee, Boye Lafayette de Mente comenteaza calea samuraiului conform lui Musashi: samuraiul trebuie sa lupte pe viata si pe moarte si trebuie sa invinga. Samuraiul trebuie sa fie atent la tot ce il inconjoara, mai ales la principiile lumii: Pamantul, Apa, Focul, Vantul si Vidul. In conceptia lui Musashi,

Pamantul reprezenta temelia tuturor lucrurilor; Apa reprezenta puritatea si fluiditatea stilului sau de lupta; Focul reprezenta batalia, prin energia sa si capacitatea de a-si schimba directia; Vantul reprezenta alte stiluri de lupta; Vidul reprezenta locul din care vin toate lucrurile.

Din punctul meu de vedere, cea mai importanta invatatura transmisa de Musashi -ma refer aici la nivelul societatii actuale- ar fi indemnul de a folosi mintea ca pe o arma. De aici, zic eu, deriva celelalte invataturi: capacitatea de a observa ansamblul, puterea de a folosi timpul in favoarea ta, de a manipula oamenii, taria de a ramane integru, de a fi flexibil dar nu manevrabil, de a ramane tacut si de a lovi primul si de a lovi tare.

Pentru a intelege si mai bine cine a fost Musashi si ce anume este Gorin no Sho, va recomand Musashi romanul lui Eiji Yoshikawa, aparut la editura Polirom (2004) si, la aceeasi editura, dar in anul 2000(si 2002), a aparut si Gorin no Sho – Cartea celor cinci cercuri, traducerea si comentariile apartinandu-i profesorului Neculai Amalinei.

Mastile – Fumiko Enchi

Posted in Ce citesc... with tags , on Noiembrie 26, 2008 by Ruxandra Avram

mastile

O poveste ciudata despre posedare spirituala, Mastile aduce in prim plan secrete ale vietii de familie japoneze dar si puternica legatura creata intre soacra si nora. Desi o problema mult discutata, aceasta relatie intre cele doua femei este una aparte in Mastile. Aici femeile poarta masti asemanatoare celor  ce caracterizeaza personajele teatrului No, masti terifiante ce ascund sentimente profunde. In spatele mastilor se ascunde si iubirea si moartea, dar si dorinta de razbunare si rautatea pura.

Personajul principal este Mieko Togano, poeta, o femeie calma, eleganta si sofisticata, dar care ascunde, sub masca pe care o poarta, ani de suferinta petrecuti intr-o casnicie lipsita de iubire, dar si stigmatul unui adulter. Mieko trebuie sa supravietuiasca mortii neasteptate a fiului, dar modul in care isi intelege soarta este un pic surprinzator. Ajunge sa isi foloseasca nora, pe tanara Yasuko, ramasa la randul sau cu un gol in suflet in urma mortii sotului. Actiunile celor doua femei ajung sa sperie cititorul, dar nu numai. Inspaimantatoare este dualitatea celor doua: daca in timpul zilei cele doua sunt modele de eleganta si calm, in timpul noptii puterea celor doua se imprastie in intreaga atmosfera.

Asa cum o masca No presupune eleganta dar si exprimare exacta a unei caracteristici psihice, la fel, romanul scriitoarei Fumiko Enchi este elegant si in acelasi timp inspaimantator, lasand cititorul sa „traga cu ochiul” intr-o lume prea putin familiara si prea sobra.

In cautarea unei voci din departare – Taichi Yamada

Posted in Ce citesc... with tags , on Noiembrie 26, 2008 by Ruxandra Avram

in-cautarea-unei

Ce inseamna de fapt departarea? Poate ea fi suprimata?  Citind aceasta carte am avut impresia ca departarea este cheia care deschide usa descoperirii, ca doar prin perceperea departarii fizice se poate aprecia apropierea sentimentelor.

Tsuneo, un burlac obisnuit, simplu, ajunge sa fie bantuit de vocea unei femei, o voce apropiata si totodata aflata in departare, o voce care ii transforma viata simpla intr-un iad, o voce fara de care nu poate trai. Cartea este de fapt povestea unei revelatii si a unei cautari, povestea unui barbat aflat in cautarea unei femei.

Initial cititorul poate avea impresia (ca si personajul, de altfel!) ca Tsuneo este bantuit. Ok!Am inteles pana aici. Totusi, pe parcurs, tu, cititorul, intelegi ca este vorba de ceva mult mai complicat: dialogul dintre cei doi are loc pe un plan aparte, la nivelul sentimentelor. Ea, femeia singura, cauta in mintile altor oameni un suflet la fel de singur, dispus sa ii tina companie la distanta. El, angajatul model, barbat la fel de singur dar inconstient de solitudinea sa, respinge contactul mental cu femeia, initial din teama transformata pe parcurs in furie. Totusi, misterul pastrat de femeie ajunge sa ii obsedeze pe Tsuneo, acesta incercand sa o convinga sa ii dea intalnire. Spre final, vocea accepta intalnirea. Cum decurge si ce ramane in urma departarii…asta ramane sa aflati!

Tacere – Shusaku Endo

Posted in Ce citesc... with tags , on Noiembrie 26, 2008 by Ruxandra Avram

tacere-3029

Actiunea romanului se petrece in Japonia secolului al XVII-lea, o Japonie framantata de lupte pentru putere si pentru exercitarea credintei. Personajul central al romanului este preotul iezuit Sebastiao Rodrigues, ajuns in tara soarelui rasare in cautarea mentorului sau, trimis pentru a verifica zvonul privind apostazia acestuia. Preotul se adapteaza rapid la modul de viata japonez( invata sa comunice, sa se poarte si sa reactioneze) dar traieste si revelatia ca, desi Dumnezeu vede chinurile credinciosilor, desi le aude tipetele si rugaciunile, totusi le intoarce spatele, tratandu-le credinta cu o tacere indiferenta. Rodrigues ajunge sa isi puna la indoiala propria credinta in Dumnezeu dar, spre sfarsit, abia dupa ce isi intalneste mentorul (transformat in unealta a sistemului japonez) intelege ca Dumnezeu este prezent in viata credinciosului, ii intelege durerea, ii aude strigatele si este prezent pana si in tacere.

Spre deosebire de alte romane istorice japoneze (si ma gandesc aici la Musashi si Taiko ale scriitorului Eiji Yoshikawa) Tacere aduce in discutie o perioada neagra din istoria Japoniei, o perioada in care credinta in Dumnezeul crestinilor incepe sa prinda radacini, chiar daca prigoana si pedepsele aplicate de catre regimul Tokugawa au fost crunte. Comparativ cu romanele lui Eiji Yoshikawa, romane extrem de realiste care urmaresc in cele mai mici detalii vietile tulburate ale roninului Musashi si a regentului Hideyoshi, Tacere nu aduce in prim plan lumea japoneza asa cum a fost, ci indeamna cititorul sa priveasca prin aceasta lume prin ochii celui cu credinta in Dumnezeu. Este ca si cum aceasta carte ar fi fost mai degraba scrisa de un european…Shusaku Endo nu lasa sa se observe ca este japonez, nu incearca sa evidentieze suferinta unui anumit popor, ci subliniaza mai degraba ideea de credinta. Nu conteaza aici nationalitatea, ci doar sufletul si puterea de a crede.

Sotia doctorului – Sawako Ariyoshi

Posted in Ce citesc... with tags , on Noiembrie 26, 2008 by Ruxandra Avram

sotia-doctoruluiCine este sotia doctorului?Kae, tanara care viseaza la fericirea conjugala alaturi de sotul sau, sau Otsugi, soacra celei dintati, care are pretentia afectiunii filiale neconditionate?

Romanul prezinta povestea a doua femei. Kae este tanara care o admira pe sotia doctorului, Otsugi, o femeie fascinanta prin imaginea pe care si-a creat-o si si-a pastrat-o de-a lungul anilor. Tanara este aleasa de sotia doctorului pentru a deveni sotia fiului sau, viitor doctor. Relatia dintre cele doua femei pare a fi extrem de stransa, iar iubirea pe care Kae i-o poarta soacrei este aproape de cea pentru o mama. Insa totul se schimba odata cu venirea lui Seishu, tanarul sot, in jurul caruia se invarte un adevarat univers de intrigi si competitie pentru afectiune. Lupta dintre cele doua femei ajunge la extrema spre capatul vietii lui Otsugi, aceasta nefiind capabila sa inteleaga cum poate sa ajute la fericirea fiului sau.  Intreaga lupta are loc pe plan psihologic, iar punctul final il are incercarea celor doua de a testa descoperirea doctorului Seishu.

  Romanul a fost publicat la inceputul anului, iar la Targul de Carte Gaudeamus editura Humanitas a lansat Dansatoarea de kabuki , cel de-al doilea roman tradus in limba romana al scriitoarei Sawako Ariyoshi.

Dragostea, si moartea, si valurile – Yasushi Inoue

Posted in Ce citesc... with tags , on Noiembrie 26, 2008 by Ruxandra Avram

20081004082245

Volumul cuprinde trei nuvele, ANIVERSAREA CASATORIEI, GRADINA DE PIATRA si DRAGOSTEA, SI MOARTEA, SI VALURILE, nuvele care lasa impresia unor stampe japoneze.

In ANIVERSAREA CASATORIEI, Inoue povesteste un moment fericit in viata cuplului Shunkichi Karaki si Kanako, doi tineri casatoriti de cinci ani dar care, din zgarcenie, nu isi sarbatorisera luna de miere si nu plecasera niciodata in vreo calatorie. Cu ocazia unui castig neasteptat (zece mii de yeni), in sufletele celor doi se cuibareste dorinta de a pleca intr-o calatorie, iar Hakone pare locul perfect. Initial, calatoria este planificata sa dureze doua zile, dar, treptat, datorita zgarceniei, cei doi se intorc la Tokio in aceeasi seara, moment ce coincide cu moartea lui Kanako. Nuvela este de fapt un omagiu adus sotiei, Kanako, a carei cumpatare vecina cu zgarcenia, il impiedica pe Shunkichi Karaki sa se recasatoreasca.

GRADINA DE PIATRA de la templul Ryoanji din Kyoto este locul in care Uomi Jiro isi aduce cele doua iubiri, pe Rumi, si dupa trei ani, pe sotia sa, Mitsuko. Sentimentele adevarate ies la iveala in fata gradinii de piatra, aici survenind despartirea de Rumi si revelatia lui Mitsuko. Gradina este un spatiu magic unde linistea patrunde pana in adancul fiintei, modificand cantecul sufletului si vietile vizitatorilor.

DRAGOSTEA, SI MOARTEA, SI VALURILE, nuvela care da titlu volumului, prezinta finalul drumului a doua personaje aflate in cautarea mortii: Sugi si Nami. Insa planurile celor doi nu sunt duse la capat, tocmai datorita intalnirii lor. Sugi este un om de afaceri ajuns in pragul falimentului si al dezonoarei, in timp ce Nami este sotia inselata hotarata sa isi ia viata in valurile marii. Intalnirea in sine nu ii convinge sa renunte la pasul planuit, Nami fiind chiar pe punctul de a se sinucide. Totusi, simplul fapt de a avea cu cui sa isi impartaseasca gandurile fara a fi judecat si de a putea pastra tacerea in intelegere ii apropie pe cei doi. In alta ordine de idei, desi finalul nuvelei ramane deschis, putem presupune ca valurile marii, menite a aduce moartea, unesc in dragoste doua suflete ratacite.

Cele trei locuri descrise in cele trei nuvele raman spatii in care iubirea fie incepe fie ia sfarsit, locuri desprinse din trerestru si devenite una cu misterul pentru sufletele personajelor.