Ce citesc…

M-am apucat de curand sa citesc o carte absolut extraordinara: Mielul: Evanghelia dupa Biff, tovarasul de joaca al lui Iisus, ultimul roman tradus in limba romana al scriitorului Christopher Moore si publicat de Polirom. Initial am fost sceptica. La o adica, inca o carte despre viata lui Iisus? Why? Numai ca romanul asta m-a dat gata de la prima fraza: Ingerul isi facea curat in dulapuri cand sosi chemarea. Ok, asa incepe o carte despre copilaria si viata lui Iisus? Ei bine da! Este cea mai amuzanta carte pe care am citit-o, mai tare chiar decat toate bancurile pe care le-am auzit pana acum- puse toate la un loc (si am tot auzit bancuri, daca tot veni vorba!).

Avem aici un Iisus strengar dar naiv, al carui bun prieten este Levi zis si Biff, un pusti evreu „zbanghiu”, pus pe sotii si extrem de „slobod la gura”. Suntem martori la aventurile copilariei si adolescentei a doi baieti, unul naiv dar iubit de oameni iar celalalt ignorat si privit cu scepticism.

Biff apare in peisaj in anul 2000, reinviat de ingerul Raziel (care, ca rasplata pentru reinviere este si lovit destul de serios!), pentru a scrie o evanghelie in care sa descrie primii 30 de ani din viata Mantuitorului, anii ce lipsesc din Noul Testament.

Inca nu am terminat cartea, dar mai am putin (este vorba despre o „evanghelie” de aproximativ 600 de pagini) si voi scrie mai pe larg cand termin. Intre timp…recomand aceasta carte din tot sufletul!stiu si eu…ca o buna metoda de relaxare de Sarbatori.

Tacere – Shusaku Endo

Actiunea romanului se petrece in Japonia secolului al XVII-lea, o Japonie framantata de lupte pentru putere si pentru exercitarea credintei. Personajul central al romanului este preotul iezuit Sebastiao Rodrigues, ajuns in tara soarelui rasare in cautarea mentorului sau, trimis pentru a verifica zvonul privind apostazia acestuia. Preotul se adapteaza rapid la modul de viata japonez( invata sa comunice, sa se poarte si sa reactioneze) dar traieste si revelatia ca, desi Dumnezeu vede chinurile credinciosilor, desi le aude tipetele si rugaciunile, totusi le intoarce spatele, tratandu-le credinta cu o tacere indiferenta. Rodrigues ajunge sa isi puna la indoiala propria credinta in Dumnezeu dar, spre sfarsit, abia dupa ce isi intalneste mentorul (transformat in unealta a sistemului japonez) intelege ca Dumnezeu este prezent in viata credinciosului, ii intelege durerea, ii aude strigatele si este prezent pana si in tacere.

Spre deosebire de alte romane istorice japoneze (si ma gandesc aici la Musashi si Taiko ale scriitorului Eiji Yoshikawa) Tacere aduce in discutie o perioada neagra din istoria Japoniei, o perioada in care credinta in Dumnezeul crestinilor incepe sa prinda radacini, chiar daca prigoana si pedepsele aplicate de catre regimul Tokugawa au fost crunte. Comparativ cu romanele lui Eiji Yoshikawa, romane extrem de realiste care urmaresc in cele mai mici detalii vietile tulburate ale roninului Musashi si a regentului Hideyoshi, Tacere nu aduce in prim plan lumea japoneza asa cum a fost, ci indeamna cititorul sa priveasca prin aceasta lume prin ochii celui cu credinta in Dumnezeu. Este ca si cum aceasta carte ar fi fost mai degraba scrisa de un european…Shusaku Endo nu lasa sa se observe ca este japonez, nu incearca sa evidentieze suferinta unui anumit popor, ci subliniaza mai degraba ideea de credinta. Nu conteaza aici nationalitatea, ci doar sufletul si puterea de a crede.